În
pensiunea Trotuș, la o distanță mică de drum, într-un mediu
liniștit, se găsesc câte patru camere în trei clădiri separate. În
fiecare casă una dintre camere este pentru trei persoane, celelalte
sunt pentru două persoane. În cazul rezervării prealabile, cei care
vor sosi împreună, vor fi cazați după posibilități în aceeași
clădire, putându-se odihni astfel într-o atmosferă aproape
familială. Camerele au încălzire centrală.
Fiecare cameră
este dotată cu baie cu duș, cu televizor și cu frigider. Paturile
sunt comode, fără spătar la picioare pentru ca și oaspeții mai
înalți să se poată destinde comod.
